De-o plăcere să privim piesa de teatru care se desfășoară în aceste zile la primăria Chișinău, la tema privatizării scuarului din fața magazinului UNIC. Piesa e scrisă după vechiul laitmotiv ”И хочется и колется” iar în rolurile principale sunt Consilierii Municipali (eroul negativ) și Primarul cu echipa (eroul pozitiv).
Scenariul e simplu. Pe de o parte consilierii răi și corupți (balaurul) vând pe bănuți terenul public din centrul orașului, pe de altă parte Ion Ceban (pe post de Făt-Frumos) le arată din deget și taie aerul cu sabia, promițând că va ataca decizia în judecată.
Sala e arhiplină. Spectatorii sunt captivați și plini de emoții. Actorii își joacă rolurile. Dar hai să vedem ce se ascunde în realitate după această captivantă piesă de teatru.
Esența problemei
În pofida multor declarații și a unor articole cu date eronate, magazinul UNIC are dreptul la privatizarea terenului aferent construcției. Problema este însă ce se subînțelege prin ”terenul aferent”.
Diferența dintre configurația terenurilor poate fi văzut în aceste două scheme:
La moment, conform Registrului Bunurilor Imobile, întreg terenul de sub magazin și scuarul din față reprezintă un singur teren, cu nr. cadastral 0100206.002, cu suprafața de 1,348 ha.
Da, magazinul UNIC are dreptul să cumpere terenul aferent construcției, însă scuarul nu este teren aferent și nu influențează procesul tehnologic sau de exploatare a clădirii.
Includerea în acest teren aferent a scuarului din fața magazinului nu este justificată în niciun fel.
Cu toate acestea nici primăria, nici instanța de judecată și nici administrația UNIC nu reacționează și se fac că nu văd elefantul din cameră.
Se încearcă a convinge opinia publică de faptul că:
1. UNIC are dreptul să privatizeze ”terenul aferent”.
2. Instanța obligă municipalitatea să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Astfel, terenul de 0,3 ha care reprezintă scuar urban din fața clădirilor UNIC și Moldtelecom putea fi delimitat ca și teren separat, care trebuia să rămână proprietate municipală de domeniul public. Iar terenul de sub clădire și din preajma ei – să fie vândut către UNIC, conform legii.
Acest fapt este confirmat și de către Planul loturilor, anexat la decizia CMC dar și de avizele reprezentanților Direcției Arhitectură și Direcției Juridice a primăriei Chișinău de pe verso proiectului de decizie.
În afară de asta, nicio instanță nu poate obliga un ales local, membru al unui organ colectiv, să voteze pro sau contra unei decizii.
Instanța poate obliga o entitate juridică precum Direcția Arhitectură, Primăria sau primarul să încheie un contract sau să adopte o decizie, iar în caz contrar, aceștia pot fi trași la răspundere administrativă. În cazul membrilor organelor colective (consilieri locali, raionali sau deputați) nici instanța de judecată și nici executorul judecătoresc nu poate impune votul pro sau contra.
Astfel, chiar dacă Primarul/viceprimarul este obligat de executorul judecătoresc să elaboreze și să înainteze un proiect de decizie pe ordinea de zi a ședinței CMC, consilieri pot să voteze împotrivă, dacă asta le dictează convingerile personale.
Însă o hotărâre a instanței definitivă în acest sens nu există. Înșiși reprezentanții primăriei confirmă acest fapt.
De ce e necesară piesa de teatru?
Nici primarul, nici consilierii nu urmăresc apărarea interesului public și stoparea schemei de acaparare a terenului public. Ambele tabere urmăresc același scop – UNIC să obțină terenul.
Însă din cauza costurilor de imagine, Primarul Ceban nu a îndrăznit să promoveze un asemenea proiect de decizie scandalos.
Ca să scoată de sub acuzație primarul, piesa prevede că promotorii acestei decizii sunt consilierii municipali de la PSRM și Platforma DA (care deja sunt în derivă politică). Ei și-au asumat responsabilitatea politică și au atras asupra lor scandalul și atenția opiniei publice.
Însă mecanismul pregătirii deciziilor de consiliu este construit în așa mod, încât fără concursul executivului, este aproape imposibil să promovezi o decizie așa ca ea să nu fie contestată de Cancelaria de Stat și anulată.
Astfel, pe orice decizie, pe verso contrasemnează executorul (cel care a scris decizia), șeful Direcției de profil a primăriei, Direcția Juridică, Viceprimarul de ramură. Fără acordul primarului general, nici reprezentanții Direcției arhitectură (Vlad Cozma, Igor Vrabie), nici șeful Direcției Juridice (Valeriu Bogdan) și nici Viceprimarul Ilie Ceban nu ar fi contrasemnat acest proiect de decizie.
Pentru a se asigura, aceștia din urmă au avizat negativ proiectul de decizie. Însă toți sunt conștienți că o decizie poate fi votată chiar și cu aviz negativ. Este o șmecherie birocratică folosită des de funcționarii din primărie. Dacă funcționarii ar fi avut ordinul primarului să nu semneze această decizie, ea nu putea fi pusă pe ordinea de zi.
În acest context, declarația primarului că primăria va ataca în judecată decizia CMC este pur și simplu ridicolă. Dacă consideră că decizia CMC este ilegală, primul lucru pe care trebuie să îl facă Ion Ceban, este să inițieze o anchetă de serviciu pe subalternii săi, care au contrasemnat proiectul de decizie.
Acestă decizie nu este altceva decât o înțelegere între executiv și consilierii municipali. Pentru nimeni nu e un secret faptul că între consilierii PSRM și primar peridic sar scântei și nu întotdeauna agenda și prioritățile primarului coincide cu cea a consilierilor. Dar acest sistem e construit în așa fel încât orice disensiuni se depășesc prin negocierile după formula ”ты мне – я тебе”.
Presupun că acest subiect a fost negociat atunci când a fost decisă votarea bugetului deficitar și populist promovat de executiv. La pachet cu PUZ-urile, construcția lângă Circ, Consiliul Urbanistic și chestiunile funciare ”cu barbă” de pe ordinea de zi.
Evident că primarul nu îi va cere secretarului CMC să nu contrasemneze decizia și ea va fi emisă oficial. Este evident că nici o contestare a acestei decizii în instanță nu va avea rezultat.
În 2-3 săptămâni piesa nu va mai fi actuală. Spectatorii se vor plictisi și se vor focusa pe altă piesă.
Cortina se va închide.
Balaurul și Făt-Frumos își vor continua ”colaborarea”.
UNIC va începe construcția, conform autorizației emise încă în 2018 și 2019.
***
Administrația blogului încurajează distribuirea acestui material pentru a sensibiliza opinia publică și pentru a descuraja autorii de astfel de ”piese” să le mai monteze.