Monthly Archive October 2017

Byvictor

Să cerem transparență în proiectul construcției din Parcul Catedralei

Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău, a fost prezentat și votat un proiect de construcție a unei clădiri în Parcul Catedralei

O construcție în formă de potcoavă cu o înălțime de 6,5 metri și cu o suprafață de 686 metri pătrați, unde preoții vor avea un grup sanitar și își vor putea schimba vestimentația.

„Această construcție va permite să fie realizate toate procedurile de îmbrăcare și dezbrăcare. Partea de proiect nu este dusă la capăt, însă chiar dacă vom exclude barierele de protecție, vom întreprinde alte măsuri ca accesul să fie controlat în această zonă. Din partea Mitropoliei avem asigurări că nu se vor abate de la procedură”, a declarat primarul general interimar, Nistor Grozavu.

Pe mine nu mă miră faptul că Mitropolia vrea să construiască o clădire ”tehnică” în spatele Catedralei. Și nici faptul că funcționarii din primărie și consilierii municipali susțin această idee.

Pe mine mă întristează faptul că, deși acest proiect a apărut demult, nimeni în afară de un grup îngust de oameni, nu a știut despre el. 

Tot ce știm este că în anul 2013, Mitropolia a venit cu această idee dar nu e clar dacă a fost respinsă definitiv sau a rămas pentru ”vremuri mai bune”. Potrivit consilierului independent Ion Ștefăniță, asupra acestui subiect s-a expus un grup de experți încă în 2014, pentru document fiind emis un aviz pozitiv. Cine sunt specialiștii? În ce context s-au expus? Ce insituții reprezintă? Nu cunoaștem.

Și acum brusc, este introdus pe ordinea de zi a CMC un proiect de decizie chiar în timpul ședinței. Și peste 20 de minute, 38 de consilieri votează pro fără a examina proiectul și fără a avea nici o informație despre acest proiect. Deși, din luările de cuvînt, este clar că cel puțin consilierii Vasile Chirtoca (PCRM), Ion Ștefăniță (neafiliat) și Vasile Petrea (PL) știau mai multe detalii despre proiect. Ultimul chiar a afirmat că această clădire urmează a îndeplini funcții hoteliere.

Este trist că în inima capitalei unui stat democratic, într-un spațiu verde urban care face parte din patrimoniul arhitectural de importanță națională se vrea a cosntrui o clădire fără ca cetățenii acestui oraș și acestui stat să cunoască despre asta. 

Oameni care sunt obligați prin lege să organizeze discuții publice la așa subiecte importante au ținut totul în secret și au pregătit toate actele necesare. Procedurile legale de coordonare a proeictului au fost ocolite sau chiar încălcate. 

Interesant este faptul că deși pînă astăzi dimineața nu exista nici o decizie oficială în acest sens, SA Termocom deja începuse lucrări de strămutare a rețelelor termice care trec prin acel loc. Probabil pentru a face loc fundamentului viitoarei clădiri. 

Consilierii municipali au votat proiecutl cu argumente de tipul ”La orice cult bisericesc este loc unde fețele bisericești au o căsuță unde se dezbracă, este toaletă. La Catedrală nu este. Acum nu este cazul să discutăm la ce sfânt ne închinăm”.  

Din punctul meu de vedere problema nu este atît în acestă clădire parohială. Orice proiect poate fi discutat, negociat și adaptat la nevoi și realitate. 

Marea problemă e în faptul că Mitropolia Moldovei, Primăria Chișinău, consilierii municipali, Ministerul Culturii și alte structuri și instituții publice consideră că e normal să adopte astfel de decizii fără a pune la curent și cetățenii din a căror impozite, taxe și donații ele sunt întreținute. 

Eu cred că votul de astăzi al CMC este o greșeală. Iar noi, cetățenii și societatea civilă trebuie să cerem următoarele:

  1. Prezentarea publică a proiectului în întregime, cu parametri reali ai construcției presupune, cu numărul de copaci care urmează a fi defrișați, cu planul de amenajare a spațiului public din jurul clădirii și a căilor de acces. 
  2. Organizarea discuțiilor publice, conform prevederilor legale. 
  3. Anularea deciziei CMC de astăzi în privința acestui proiect și amînarea oricărei decizii pînă la finisarea consultărilor publice. 

Noi trebuie să ne asigurăm că acestă construcție nu va afecta Parcul Catedralei și că acolo nu va apărea nici un gard, hotel, parcare, magazin bisericesc, curte interioară, căi de acces rezervate Mitropoliei sau alte lucruri care nu își au locul într-un parc public. 

Din situația actuală deja e clar că nimeni nu va fi tare deschis să ne prezinte mai multă informație. Dar noi o să obținem fix atîta transparență cît o să cerem. Și pentru asta trebuie să acționăm și să ne apărăm drepturile. 

Altfel putem realmente pune cruce pe tot ce înseamnă stat democratic, stat laic și drepturi cetățenești. Iar acest proeict va deveni un monument al intransparenței, corupției și abuzului față de lege și cetățeni. 

Please follow and like us:
20

Use Facebook to Comment on this Post

Byvictor

Sustainable safety – conceptul care schimbă străzile și mentalitatea

În fiecare discuție despre accidente în oraș oamenii mereu identifică 2 probleme:

1. Pietonii/șoferii îs de vină.

2. Poliția nu face nimic.

Nimeni nu are soluții la aceste probleme în afară de geniala ”trebuie de schimbat mentalitatea”, care se traduce  ”noi nu știm ce să facem dar suntem prea mîndri să recunoaștem asta”. Și în fiecare an străzile din Chișinău și drumurile din Republica Moldova răpesc sau strică viețile a mii de oameni. 

Infrastructura și principiile de organizare rutiere din Moldova sunt învechite fizic și moral. Ele nu s-au schimbat din anii 50, cînd primele SNIP-uri sovietice au setat cum trebuie să fie organizat traficul rutier și cum trebuie să se construiască infrastructura rutieră. 

Majoritatea țărilor din lume au trecut prin aceeași situație și și-au îmbunătățit infrastructura rutieră folosind o abordare reactivă. Adică stabileau locurile unde se produceau mai multe accidente și interveneau cu îmbunătățirea infrastructurii, pentru a asigura un trafic mai sigur. 

Însă această abordare presupune că trebuie să aștepți să se întîmple accidentele, ca să intervii în infrastructură. Iar asta înseamnă că, inevitabil, cineva trebuie să nimerească în accident, să se aleagă cu leziuni sau chiar să moară. Din acest motiv, unele state ca Olanda, Suedia sau Danemarca au decis să schimbe abordarea siguranței traficului rutier. 

Sustainable Safety

Sustainable Safety (“Duurzaam veilig”) este o abordare care urmărește creșterea siguranței rutiere. Ea a fost introdusă și adoptată de autoritățile olandeze în 1992 și s-a dovedit foarte eficientă. Această politică publică are drept obiective principale prevenirea accidentelor rutiere severe și minimizarea maximă a leziunilor în cazul în care ele totuși au loc. 

Abordarea Siguranței Sustenabile pornește de la premisa că sistemul rutier e nesigur din start. Iar scopul este de a schimba fundamental sistemul, luînd omul drept unitate de măsură. Spre deosebire de abordarea reactivă, aceasta este o abordare pro-activă, care înseamnă că nu trebuie să aștepți accidentele severe să se întîmple, ci trebuie să elimini sistematic orice oportunitate ca ele să se întîmple. 

Problemele de siguranță a traficului rutier pornesc de la două proprietăți inerente ale omului:

1. Vulnerabilitatea corpului uman la coliziuni – corpul uman nu este construit ca să poată rezista coliziunii cu un autovehicul care se deplasează cu viteză. 
2. Proprietatea de a greși – omul este o ființă care greșește. Uneori neintenționat, uneori intenționat. Dacă toți oamenii ar respecta 100% regulile de circulație, practic nu ar exista accidente rutiere. Dar oamenii greșesc, iar un sistem de reguli care nu prevede posibilitatea de a greși, nu este un sistem făcut pentru oameni. 

 Sustainable Safety este o abordare de planificare a infrastructurii urbane bazată pe recunoașterea acestor două proprietăți ale ființei umane. Și reieșind din aceste proprietăți, ea prevede 5 principii care stau la baza planificării infrastructurii rutiere:

1. Controlul vitezei și separarea fizică

Cînd două tipuri de utilizatori se intersectează pe un drum acesta se numește ”situație de conflict” (conflict). Spre exemplu pietonul care traverzează strada și automobilul care circulă pe carosabil sunt în situație de conflict. Vechile principii de proiectare reglementează acest conflict prin semafor, trecere de pietoni sau trecere sub/supraterană. 

Cele mai mult accidente cu implicarea pietonilor se întîmplă anume la trecerile de pietoni. Și nu contează dacă greșește pietonul (trece la roșu, nu se asigură) sau e vina șoferului (merge la roșu, nu cedează pietonului). Rezultatul e același: pietonul este lovit, șoferul este responsabil.

Foto: unimedia.md

Controlul vitezei și separarea fizică presupune că există o viteză maximă sigură pentru fiecare tip de conflict. Drumul trebuie să fie proiectat astfel încît să separe diferite tipuri de utilizatori, ca să evite conflictele sau să reducă viteza de circulație. 

Acolo unde oamenii merg pe carosabil pentru că nu există trotuare, sau la intersecțiile unde vizibilitatea e redusă viteza de circulație a automobilului trebuie limitată la 10 km/h. Aceasta se realizează prin treceri denivelate (raised crosssings).

În locurile unde pietonii pot intersecta strada oriunde și unde bicicletele sund admise să circule pe carosabil, viteza automobilului trebuie limitată la 30 km/h. Asta se realizează prin limitatoare de viteză (speed bumps), intersecții denivelate (raised interesections) sau șicane (chicanes).

Șoferii nu au cum să treacă de locul de conflict optențial cu aceeași viteză cu care circulă. El e obligat de infrastructura fizică să frîneze. Și asta e mult ami eficient decît semnele de atenționare sau semaforul. 

Acolo unde șoferii trebuie să cedeze la trecerea pietonală, viteza se limitează la 40 km/h. Asta deoarece la viteze mai mari, șoferii ezită să se oprească. Această viteză poate fi impusă prin îngustarea benzii, insulițe de refugiu (crossing islands) cu efect de șicană, și reducerea benzilor la cîte una pentru fiecare direcție (ca automobilele să nu poată ieși la depășire). 

În locurile unde fluxurile de trafic se intersectează sub unghi de 90 grade, viteza maximă sigură e de 50 km/h. Această limită de viteză e bazată pe capacitatea maximă a caroseriei de a absorbi lovitura laterală fără daune pentru conducător și pasager. 

Și viteza de circulație nu trebuie să depășească 60 km/h decît pe drumurile unde direcțiile de circulație sunt separate fizic. Iarăși, viteza e stabilită în baza capacității maxime automobilului de a absorbi coliziunea frontală fără daune pentru șofer sau pasager. 

Traficul de bicilete poate fi amestecat cu traficul de automobile doar pînă la viteza maximă de 30 km/h. Dacă viteza traficului de automobile e mai mare, pista pentru biciclete trebuie separată fizic. 

Benzile pentru biciclete pot asigura sificientă siguranță doar pe străzi cu o bandă pentru automobile per direcție și fără parcări. 

Pe străzi cu mai multe benzi per direcție, cu viteza de circulație mai mare decît 30 km/h și de-a lungul liniei de parcare biciletele trebuie să circule pe piste dedicate, separate fizic de carosabil. 

Controlul vitezei înseamnă mult mai mult decît doar amplasarea unui semn de circulație care limitează viteza. Design-ul străzii trebuie să autoimpună viteza necesară (self-enforcing). Nu este suficient să planificăm străzile ca să creștem viteza traficului. Este importantă să știm a proiecta infrastructura rutieră și ca să prevenim viteza mare.  

2. Armonie funcțională. Drumurile și străzile pot avea multe funcții: să asigura accesul sătre casă sau magazin, să găzduiască o rută de autobuz sau să asigure circulația traficului de tranzit. Armonia funcțională presupune că străzile nu trebuie să aibă funcții incompatibile.

Spre exemplu o stradă care asigură accesul la magazine va avea mereu automobile care intră pe stradă, automobile care parchează și care pleacă și pietoni care trec strada foarte des. Această funcție este incompatibilă cu funcția de asigurare a traficului de tranzit. 

În baza funcționalității, orașele trebuie să aibă 4 tipuri de străzi:

a. Străzi locale. Aceste străzi au viteza maximă de 30 km/h, nu au benzi separate prin marcaj, au parcări pe stradă și sunt protejate de traficul de tranzit prin elemente de redirecționare a traficului. În Chișinău acestea sunt majoritatea străzilor din centrul vechi al orașului, străzile mici dintre blocuri și majoritatea străzilor din suburbii. 

 

Sursa: nacto.org

b. Străzi principale de cartier. Străzi majore, între cartiere, cu viteză maximă de 40 km/h. Aceste străzi au o bandă per direcție de circulație, sunt posibile benzile pentru biciclete iar trecerile pentru pietoni și insulițele de refugiu trebuie să fie frecvente. În Chișinău așa străzi sunt Pușkin și Bodoni, Mateevici, București, Columna, Ion Neculce, Coca, Miron Costin, Dimo, Petru Zadnipru, Igor Vieru, Independenței, Cuza Vodă, Traian și multe altele. 

Sursa: nacto.org

Sursa: nacto.org

Sursa: nacto.org

c. Artere urbane. Acestea sunt străzile majore ale orașelor. Au viteza maximă de 50 km/h, intersecții cu semnalizare prin semafor și multiple benzi. Pe aceste străzi sunt amenajate piste pentru biciclete, separate fizic de carosabil. Ele nu au activitate comercială intensă și nici linii pentru parcare. În Chișinău acestui tip corespund bulevardele Ștefan cel Mare, Dacia, Mircea cel Bătrîn, Decebal, Moscova, străzile Mihai Viteazul, Ismail, Kiev, Calea Orheiului, Vadul lui Vodă, Russo, Alba-Iulia. 

d. Drumuri de trafic regional. Cu viteza maximă de 70 km/h, aceste drumuri se află în afara orașelor, au intersecții largi și servesc drept artere de trafic interurban. De obicei ele conectează orașele cu zona metropolitană și cu alte orașe din regiune. Astfel de drumuri în Chișinău sunt str. Aeroportului, șoseaua Balcani, șoseaua Hîncești, drumul R1 (Sculeanca), M2 (după Calea Orheiului), R5 (după str. Vadul lui Vodă). 

3. Predictibilitate și Simplicitate. Al treilea principiu de planificare a infrastructurii rutiere bazate pe Siguranța Sustenabilă presupune că oamenii fac mai puține greșeli atunci cînd ei știu la ce să se aștepte, cînd situația e previzibilă iar deciziile sunt simple. 

Spre exemplu în unele orașe benzile și pistele pentru bicilete au culoare roșie. Toată lumea știe asta și oamenii își dau seama rapid că o bandă roșie este o pistă pentru biciclete. Biciliștii sunt mai siguri cînd circulă pe ele, iar șoferii sunt mai atenți cînd le intersectează. 

În multe orașe șoferii au banda și săgeata verde a semaforului pentru viraj la stînga. Asta permite evitarea erorilor cînd șoferii trebuie să prindă momentul să facă stînga, intersectînd traficul din direcție opusă. Banda specială și săgeata fac virarea la stînga mult mai simplă pentru șofer, deci e mai sigură.

La fel și trecerile pietonale, în multe orașe, sunt dotate cu insulițe de refugiu, pentru că așa e mai simplu și mai sigur pentru pietoni să traverseze strada. Te asiguri că nu e nici o mașină, treci jumătate de stradă, te oprești să te asiguri că nu e nici o mașină din direcția opusă, treci a doua jumătate. Asta reduce la zero posibilitatea ca pietonul să fie lovit de un automobil care depășește cu ieșirea pe sens opus, și determină pietonul să nu se grăbească la trecerea străzii. 

4. Indulgență și Strictețe. Indulgența înseamnă că atunci cînd cineva face o simplă greșeală în trafic, el nu va plăti pentru ea cu viața sau sănătatea. Strictețea presupune prevenirea oamenilor să facă greșelile pe care ei ar putea să le facă intenționat.

Spre exemplu, separînd fizic banda pentru bicilete previne șoferii să parcheze pe ea. Reducerea străzilor la o bandă per direcție face imposibilă mărirea vitezei cu intenția de depășire a automobilului din față. 

 

5. Conștientizare. Este principiul care prevede lucruri din afara domeniului design-ului străzilor: conducerea în stare de ebrietate, scrierea mesajelor în telefon în timpul conducerii automobilului, experiența de conducere. De asta se ocupă autoritățile locale și centrale care organizează campanii de informare și sensibilizare pentru pietoni și șoferi. 

 

Conceptul de Siguranță Sustenabilă este construit pe trei premise de bază:

Premisa 1: Mobilitatea Sigură este un Drept cetățenesc. Și ca orice alt drept fundamental, el trebuie respectat. Toate legile, regulamentele, normele în construcții și politicile publice în domeniul traficului rutier trebuie modificate astfel încît să asigure respectarea acestui drept. 

Premisa 2: Proprietarul infrastructurii rutiere este responsabil de asigurarea siguranței traficului. Primăria, Raionul, Guvernul sau agenții privați la balanța cărora se află drumurile, străzile, podurile și restul infrastructurii rutiere sunt obligați să asigure redesig-nul și reconstrucția acestei infrastructuri pentru a asigura securitatea la trafic. Dacă orice altă infrastructură (aviația, navigarea maritimă, exstragerea zăcămintelor, construcțiile sau agricultura) ar fi avut o asemenea rată de accidente soldate cu leziuni grave și decese precum traficul rutier, această infrastructură ar fi fost închisă iar proprietarii af fi fost judecați pentru nerespectarea normelor de securitate. 

Premisa 3: Programele de asigurare a siguranței în trafic trebuie să fie pro-active, să eliminte riscurile înainte ca acestea să cauzeze leziuni serioase sau decese. Nu trebuie să așteptăm să aibă loc 100 de accidente la o intersecție ca să reacționăm și să intervenim. Elementele de risc ale traficului trebuie prevăzute și eliminate preventiv. 

Tot mai multe orașe din lume aplică această politică de reproiectare a străzilor:

Brussels, Place Dr. Schweitzer

Barcelona Avinguda del Parallel

Budapest, Weiss Manfréd út

Bordeaux, Place Ferdinand Buisson

Copenhagen, Vester Voldgade

București, Strada Edgar Quinet

Mai multe exemple puteți vedea aici.

Mobilitatea pe care drumurile și automobilele ne-au oferit-o este un element important al civilizației umane și o parte inseparabilă a libertății de deplasare. Însă conceptul de Siguranță Sustenabilă vine să ne demonstreze că nu este nevoie să acceptăm numărul imens de accidente rutiere, decese și leziuni drept preț al progresului. 

Experiența statelor europene arată că străzile și drumurile pot fi proiectate astfel încît să ofere o siguranță sustenabilă. 

Please follow and like us:
20

Use Facebook to Comment on this Post

Byvictor

Scuarul Ghibu. Istoria salvării unui spațiu public urban

UPDATE:

Directorul Muzeului Național de Arte a anunțat Vineri, 13 octombrie 2017 că, în urma Petiției semnate de chișinăuieni, renunță la ideea construcției unui depozit pentru muzeu din contul Scuarului Ghibu.
Scuarul urmează să rămână în proprietate municipală și va fi amenajat pentru utilitate publică, conform proiectului propus de grupul de inițiativă care a înaintat ideea de salvare și renovare a scuarului.
Vă mulțumim pentru susținere!

****

Probabil ați auzit multe despre Scuarul Ghibu ultima vreme, dar am observat că pentru multă lume nu e foarte clar care e problema cu acest loc. Hai să vă povestesc. 

Scuarul în care se află monumentul în memoria lui Onisifor și Octavian Ghibu  este amplasat într-o zonă cu o mare încărcătură istorică și culturală, între Ambasada României, Muzeul Național de Artă al Moldovei, Casa Presei și Liceul ”Gheorghe Asachi” care sunt obiective culturale și administrative de importanță națională.

Amplasat la intersecția a două străzi cu un flux pietonal major (Pușkin și 31 august 1989) scuarul formează o oază de verdeață și umbră care nu poate fi valorificată din cauza lipsei mobilierului urban adecvat. În cazul amenajării unor bănci, coșuri pentru gunoi și eliminării parcărilor ilegale de pe trotuar, scuarul ar putea oferi un loc de odihnă și recreere pentru sute de oameni în fiecare zi.

Noi, un grup de chișinăuieni, am decis să începem amenajarea scuarului pentru a demonstra că acest scuar nu este un spațiu uitat și degradat, așa cum vrea să ne convingă directorul Muzeului de Arte, dl. Tudor Zbîrnea. 

Anume el este responsabil pentru faptul că scuarul a ajuns în starea în care este. La indicația sa mobilierul vechi a fost demontat și evacuat iar orice inițiativă din partea primăriei sau a cetățenilor de a amenaja cumva acest scuar era respinsă de dl. Zbîrnea. Și Pretura Buiucani, și Direcția Locativ Comunală și un grup de tineri au venit cu propuneri de renovare a scuarului. Dar directorul Muzeului avea alte planuri. 


În toți acești ani Dl. Zbîrnea urzea planuri de preluare a spațiului scuarului în favoarea muzeului și construcția unui depozit cu sală de expoziție și oficii. Din perspectiva sa, un scuar fără oameni înseamnă un scuar al nimănui, care poate fi ușor preluat. 

În anul 2014 a cerut de la Consiliul Municipal Chișinău (proprietarul terenului) să cedeze acest scuar Muzeului. În același an dl. Zbîrnea a avizat un proiect de clădire la Consiliul Național al Monumentelor de pe lîngă Ministerul Culturii. Fără discuții publice, fără consultări, fără a întreba chișinăuienii dacă vor să schimbe un scuar pe un depozit. 

În anul 2015, în prima ședință după alegerile locale, consilierii municipali au votat pentru cedarea terenului, deși nici nu știau ce votează. Decizia era ascunsă printre alte decizii care au fost votate ”la pachet”. Acesta este meritul consilierului liberal Vadim Cojușneanu, care era președintele ședinței. 

La începutul anului 2017 eu am aflat de planurile dlui Zbîrnea și am decis să intervin. Am explicat aici care sunt motivele mele și de ce eu cred că acest scuar nu trebuie lichidat. 

Am discutat cu consilierii municipali care au aflat cu stupoare ce au votat în 2015 și care au acționat imediat. La 26 iulie 2017 CMC a votat pentru anularea deciziei de transmitere a scuarului către Muzeul de Arte. 

Însă dl. Zbîrnea a decis că are mai multă dreptate și a convins-o pe Ministra Culturii Monica Babuc să semneze o scrisoare în care Ministerul amenință CMC și Primăria cu judecata, în caz că nu își anulează decizia din 26 iulie 2017. 

În paralel, noi am pregătit un proiect de renovare a scuarului Ghibu și l-am înaintat spre coordonare la Consiliul Național al Monumentelor care l-a respins fără nici o argumentare.

Examinarea proiectului s-a transformat într-o farsă, cînd vicepreședintele Consiliului, dl. Sergiu Ciocanu a spus că ”conducerea ministerului” a cerut amînarea examinării proiectului pînă la soluționarea problemei în instanță. Deși Ministerul Culturii încă nu a depus nici măcar o cerere prealabilă în judecată.

Am venit cu o reacție video în urma acestei ședințe și am spus ce cred eu despre acest Consiliu și membrii săi:

După acestă ședință am adesat o scrisoare deschisă  ministrei Babuc în care am cerut să revizuiască decizia sa în privința inițierii unui proces de judecată împotriva Primăriei Chișinău. Dar nu a urmat nicio reacție. 

Ulterior, grupul nostru de inițiativă a scris o Petiție în care cerem salvarea și renovarea scuarului Cehov. În mai puțin de 2 zile petiția a acumulat peste 1400 de semnături. Colectarea semnăturilor continuă. 

Știind că nu are niciun drept moral de a lichida scuarul și nici nu prea are șanse în judecată, dl. Zbîrnea a venit cu pretextul începerii lucrărilor de reparație a clădirii ”Dadiani” a muzeului, situată la intersecția străzilor 31 august și Pușkin. Chipurile pentru realizarea lucrărilor de renovare a fațadei clădirii, el are nevoie să amenajeze un gard care va cuprinde o mare parte din scuar. Iar lucrările vor dura 3-4 ani, așa că proiectul nostru oricum nu poate fi realizat. 

Noi ne-am adresat la Direcția Arhitectură și Urbanism a Primăriei Chișinău și am aflat că Muzeul de Arte nici măcar nu a depus actele pentru autorizație de construcție pentru lucrările de renovare a clădirii. Așa că nu are dreptul să instaleze nici un gard pe un teren care nu-i aparține (scuarul e în proprietatea Primăriei). 

Și chiar dacă va fi nevoie de a instala un gard de protecție a șantierului, conform lui Ion Ștefăniță, directorul AIRM și specialist în renovarea monumentelor, sunt suficienți maximum 10 metri de la clădire pentru organizarea șantierului. 

Anume pentru a preveni instalarea ilegală a unui gard care ar închide cea mai mare parte din scuar, am decis să amenajăm mobilierul urban și să protejăm astfel scuarul de eventuale acțiuni de acaparare a acestui teren. 

Astăzi, 12 octombrie, grupul de inițiativă pentru salvarea și renovarea Scuarului Ghibu a organizat o acțiune de salubrizare în scuar. 






Activiștii și chișinăuienii care au venit să ajute au instalat și au fixat în beton 8 bănci și au amenajat spațiul adiacent băncilor cu pietriș. Reprezentanții Direcției Locativ Comunale a Primăriei Chișinău au instalat 3 pubele pentru gunoi, iar Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a organizat spălarea monumentului lui Octavian și Onisifor Ghibu. 




Cam așa a ieșit în final:




Imediat spațiul din scuar a devenit mai primitor și mai util, iar primii vizitatori nu au întîrziat să apară. 

Aceasta este doar prima etapă a amenajării acestui scuar. Urmează să cerem repetat Consiliului Național al Monumentelor să ne avizeze proiectul apoi să depunem actele pentru certificat de urbanism și permis de construcție la Direcția de Arhitectură a Primăriei. Iar consilierii din CMC au promis că vor aloca bugetul necesar pentru realizarea proiectului din bugetul municipal pentru anul 2018. 

Prin acest proiect transmitem un mesaj tuturor celor care cred că e normal să își rezolve problema lipsei de spațiu din contul spațiilor publice, a scuarurilor și a spațiilor verzi. Chișinăuienii au demonstrat încă o dată că înțeleg importanța  spațiilor publice urbane și sunt gata să le apere. 

Astăzi noi am restabilit dreptul oamenilor la spațiul public din Scuarul Ghibu. Și, cu timpul, vom proceda la fel cu toate spațiile publice degradate din oraș. 

***

Aducem sincere mulțumiri Primăriei Chișinău și Consiliului Municipal Chișinău pentru suport în apărarea acestui spațiu. Mulțumim Direcției Locativ-Comunale și Î.M. Spații Verzi pentru implicare și ajutor în lucrările realizate. Mulțumim mult lui Ion Ștefăniță și AIRM pentru ajutor în protecția și curățirea monumentului din scuar. 

De asemenea mulțumim reprezentanților mass-media care ne susțin cu acoperire media: unimedia.info, diez.md, tv8.md, protv.md, prime.md, newsmaker.md, orașulmeu.md, zugo.md. Mulțumim tuturor participanților la evenimentul de azi, tuturor semnatarilor Petiției pentru salvarea scuarului Ghibu și tuturor celor care ne susțin.

Photo credit: Cristian Saulea, Victor Bunescu

Please follow and like us:
20

Use Facebook to Comment on this Post

Byvictor

Scrisoare deschisă către Monica Babuc

Stimată Doamnă Ministru,

Am ales să mă adresez dumneavoastră în speranța că încă mai există o posibilitate să prevenim apariția unui conflict din care nu va avea de cîștigat nici orașul Chișinău și nici cultura din Republica Moldova. 

După cum știți, noi, un grup de cetățeni ai orașului Chișinău am venit cu inițiativa de a renova și dota pentru utilitate publică Scuarul Ghibu, situat între Ambasada României și Muzeul Național de Arte al Moldovei. 

Nu vom ascunde că am făcut acest pas fiind conștienți de faptul că dl. Tudor Zbîrnea, directorul Muzeului, a venit cu ideea și demersurile decesare pentru preluarea acestui spațiu public și construcția unei clădiri pentru necesitățile Muzeului. Ba chiar vă spunem deschis că am inițiat acest proiect de renovare anume ca să existe o alternativă proiectului domnului Zbîrnea. Și o să explicăm de ce am mers la acest pas. 

Este un lucru evident că orașul Chișinău, și mai ales centrul istoric al orașului, este supus ultimii ani unui proces fără precedent de construcție. Nu ar fi o problemă dacă această construcție nu ar fi haotică, sporadică și, foarte des, nu ar veni în contradicție cu legea, principiile de planificare urbană și cu bunul simț. 

Datele statistice arată că din cele 977 de monumente existente în Chișinău la începutul anului 2001, din cauza nerespectării legislaţiei, 254 din ele au avut de suferit. Starea patrimoniului în Centrul Istoric al Chișinăului este și mai gravă. 80 de monumente arhitecturale au fost demolate, dintre care 36 în perioada 2006–2012. 

Însă într-o stare la fel de gravă se află și spațiile publice din centrul istoric al orașului. Chiar dacă ele nu reprezintă monumente  de arhitectură propriu-zise, aceste spații sunt parte inseparabilă a țesăturii urbane și în combinație cu clădirile, formează mediul urban al orașului.

Și dacă mai există instituții și legi care apără monumentele istorice, spațiile publice verzi și scuarurile din oraș nu beneficiază de o astfel de protecție. Din acest motiv ele sunt supuse unei presiuni și mai mari din partea celor care vor să își extindă posesiunile.

Agenții economici privați, instituții publice, companii de construcții – cu toții tind să își soluționeze problemele insuficienței de spațiu din contul spațiului public urban. Astfel, pas cu pas, scuar cu scuar, trotuar cu trotuar, orașul este împînzit de clădiri și anexe, terase, gherete și parcări care devorează spațiul public urban ca un cancer. Acest fapt a fost recent confirmat chiar de Prim-ministrul Pavel Filip în apelul său de a curăța Grădina Publică Ștefan cel Mare de gherete. 

Anume ca să prevenim lichidarea scuarului din fața teatrului A. P. Cehov am inițiat în anul 2014 proiectul de renovare a scuarului. Cînd am fost la dvs în audiență dvs. m-ați asigurat că Ministerul Culturii este pentru păstrarea spațiilor publice și  personal mi-ați sugerat să extindem proiectul nostru pe toată suprafața scuarului, pentru a preveni preluare acestei părți de către centrul comercial din vecinătate. Atunci am simțit că Ministrul Culturii Monica Babuc este un partener de încredere a societății civile care luptă pentru păstrarea spațiilor publice și a centrului istoric din Chișinău, iar suportul dvs ne-a fost de mare ajutor în salvarea și recuperarea acestui scuar pentru utilitate publică. 

Spre regret, în situația cu scuarul Ghibu, dvs ați luat o poziție diametral opusă, semnînd cererea prealabilă din 23.08.2017 în care solicitați Consiliului Municipal Chișinău să își anuleze propria decizie din 26.07.2017 prin care a abrogat propria decizie de transmitere a terenului scuarului Ghibu în proprietatea Muzeului de Arte. De asemenea poziția dvs a fost clară în cadrul ședinței Consiliului Național al Monumentelor Istorice, cînd dl. Sergius Ciocanu a transmis membrilor ”solicitarea conducerii ministerului” de a respinge proiectul de renovare a scuarului pînă la soluționarea conflictului în instanță.  

Vă înțeleg, Doamnă Ministru, grija și suportul pentru o instituție culturală de primă importanță pentru cultura din Republica Moldova. Însă presupun că dvs ați fost indusă în eroare, iar situația v-a fost prezentată doar din perspectiva dlui. Tudor Zbîrnea. 

Desigur, este foarte important ca Muzeul Național de Arte să aibă suficient spațiu pentru expoziții și pentru activitățile terțe specifice unui muzeu. Însă cît de logică este construcția unei clădiri noi, din contrul unui scuar public, o dată ce în orașul Chișinău există mai multe clădiri istorice care pot fi folosite în calitate de sedii/filiale/depozite și galerii pentru Muzeul de Arte?  

Chiar ministerul Culturii nu ar putea transmite în gestiunea Muzeului de Arte clădiri precum Conacul urban al familiei Donici (str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni colț cu str. 31 august), Vila Urbană Herța (Ștefan cel Mare, 115), Vila Urbană Kligman (Ștefan cel Mare, 113) sau alte clădiri istorice care, la moment, nu sunt valorificate și degradează? Sunt sigur că pot fi identificate multiple soluții care ar oferi Muzeului spațiul de activitate necesar și, totodată, ar păstra intact scuarul Ghibu.

Este regretabil că directorul unei instituții de cultură de talie națională, a decis să soluționeze problemele instituției din contul celui mai neportejat și sensibil element urban – spațiul public verde. Noi considerăm această decizie nedemnă de un om de cultură, așa cum ea contravine culturii urbane de dezvoltare și protejare a spațiului public. 

De asemenea, este foarte trist că Ministerul Culturii – o insituție de stat care are misiunea să promoveze și să apere cultura și centrul istoric al orașului Chișinău, intenționează să inițieze un proces de judecată cu administrația publică locală pentru a prelua un spațiu public urban și a construi ceva acolo. Astfel de practici sunt pe larg utilizate numai de către ”developerii” și companiile de construcții care nu se deosebesc prin scrupule și prin grija pentru patrimoniul național.

Prin urmare, vă cerem cu mare speranță să reveniți asupra acestei probleme și să examinați posibilitatea identificării unei soluții din care să aibă de cîștigat Muzeul de Arte, locuitorii orașului Chișinău dar și Cultura din Republica Moldova. 

Doamnă Ministru, prin intermediul acestei scrisori vreau să vă asigur că grupul nostru de inițiativă este foarte serios intenționat în privința păstrării și reabilitării scuarului Ghibu pentru utilitate publică și noi vom folosi toate instrumentele pe care ni le pune la dispoziție un stat democratic, de la apărarea drepturilor în judecată pînă la proteste și acțiuni de squatting. 

Indiferent de planurile Muzeului sau ale Ministerului Culturii, noi vom continua renovarea și amenajarea Scuarului Ghibu și vom face tot ce ne stă în puteri ca să păstrăm acest spațiu public pentru generațiile viitoare de chișinăuieni.

Sperăm foarte mult să vă regăsim în rîndurile noastre, stimată doamnă Ministru al Culturii. 

Cu respect, 

Victor Chironda.

Please follow and like us:
20

Use Facebook to Comment on this Post