Misiunea esențială a primăriei

Accidentul tragic întîmplat recent în Chișinău, dar mai ales, unele reacții la acest accident, m-au determinat să scriu acest articol.

Am scris un status pe facebook despre cine e vinovat pentru astfel de tragedii. Statusul a fost intens sharuit și a generat zeci de comentarii în care lumea se arată indignată față de acuzațiile aduse lui Dorin Chirtoacă. Chipurile, ”nu mai este el deloc jinovat”. Ok. 




Acest articol este inspirat din articolul lui Ion Grosu, despre Misiunea esențială a Guvernului. Sigur, era suficient să pun un link la articolul lui Ion și să scriu că ”fix așa e și cu Primăria”. Dar eu o să dejghioc un pic tema ca să pot pune link la astfel de comentarii, poate o să ajute.

Identificarea vinovatului

Cînd se întîmplă ceva rău, oamenii mereu încearcă să găsească o explicație la cele întîmplate și să găsească un vinovat. Așa este construită mintea omului. Găsirea vinovatului este un mecanism pe care oamenii l-au inventat pentru două motive: ca să dea sens unor lucruri care se întîmplă și ca să evite astfel de lucruri pe viitor.

Dar există două feluri de vinovați: vinovatul comun și vinovatul concret.

Să luăm exemplul cu tribul de culegători australopiteci din articolul lui Ion. Să zicem că tribul a identificat cîțiva masculi mai puternici și mai viteji și i-a însărcinat cu misiunea să stea de pază la ușa peșterii noaptea, cu rîndul, ca să poată preveni atacul leului ucigaș. Acesta este primul Minister al Apărării.

În miez de noapte, unul dintre masculii de gardă a adormit. Leul s-a furișat pe lîngă el și a dat buzna în peșteră, peste tribul adormit și a răpit un copil. Care va fi reacția tribului?

Membrii comunității ar putea da vina pe zei/spirite sacre/natură, că așa a fost voia Divinității. Acesta este vinovatul colectiv. ”Așa au vrut strămoșii” ar spune șeful tribului și toată lumea ar uita imediat de întîmplarea nefericită.

Vinovatul colectiv este întotdeauna ușor de identificat și chiar de blamat. Dar asta nu schimbă absolul deloc situația și nici nu previne întîmplarea ei repetată.

În societatea modernă moldovenească există un vinovat colectiv și mai eficient decît Divinitatea. De ce să te superi pe Dumnezeu (niș nu știi cum te pedepsește și mai rău) dacă poți să dai vina pe mentalitate. Mentalitatea este vinovatul colectiv Nr.1 în Moldova. Ce nu s-ar întîmpla, se întîmplă pentru că ”așa e mentalitatea”. Problem solved, cap.

 

Dar adevărul e că atunci cînd spunem că mentalitatea e de vină, spunem că nimeni nu e vinovat. Adică nici o persoană concretă.

Dar există și un vinovat concret în povestea noastră – santinela, masculul care a fost însărcinat cu misiunea de a veghea intrarea în peșteră atît timp cît ceilalți membri ai tribului se odihnesc. Poate el deja și-a primit și cea mai mare bucată de carne, ca remunerare pentru munca făcută. Dar a ratat, și a permis întîmplarea unei tragedii. Și își va primi pedeapsa meritată.

Dacă tribul va pedepsi dur santinela care a adormit și îl va ”destitui” din funcție,  acesta nu va mai putea adormi la locul de muncă. Iar asta va fi o lecție pentru toți masculii care vor mai deveni vreodată santinele. Ei vor dormi bine înainte de a prelua postul, vor roade boabe de cafea, își vor pune oase de pește sub barbă. Dar nu își vor mai permite să adoarmă niciodată.

Iar șeful tribului, știind că santinele pot adormi, va lua măsuri să dubleze numărul de paznici, va ordona să fie puse capcane contra leilor pe căile de acces și va ordona ca locurile de dormit a copiilor să fie mai departe de intrarea în peșteră.

Astfel, mecanismul de identificare a vinovatului concret asigură luarea măsurilor pentru evitarea repetării tragediei/întîmplării/situației.

Vinovatul în democrație

De-a lungul timpurilor, comunitatea era foarte dură cu vinovatul concret. De la biciuire pînă la decapitare, de la decimarea unităților militare care au pierdut batalia pînă la dezmoștenirea nobililor care au greșit în fața regelui.

Dar o dată cu apariția drepturilor omului, dezvoltarea sistemului administrativ și cu instaurarea sistemului democratic, societatea a inventat metode de pedepsire fără vărsare de sînge. Instrumentul de pedeapsă a devenit cariera persoanei concrete.

Pentru un funcționar public sau un politician, eliberarea din funcție sau demisia de onoare este pedeapsa naturală pentru eșecul admis sau pentru greșeala făcută. Evident, dacă nu e pus sub învinuire penală.

Anume frica de demisie este motorul activității unui funcționar/politician. Dacă această frică nu există, atunci acest personaj își va face jobul tot mai prost și mai prost. Iar dacă astfel de oameni sunt mai mulți într-un sistem, acest sistem pur și simplu încetează să își mai exercite misiunea și lucrează în gol.

Iar misiunea lor este, după cum știm, lupta cu moartea, într-o formă sau alta. Dacă tot mai mulți oameni încep a muri în accidente, în spitale, se otrăvesc cu alimente, se sinucid din cauza falimentului financiar, acesta e un semn că sistemul nu funcționează bine. Iar asta înseamnă că funcționarii din sistem nu se mai tem de pedepse, respectiv, nu mai sunt responsabili. Asta înseamnă că leul a intrat în peșteră.

Mission impossible

Conform Șefului Direcție de Poliție Chișinău în anul 2014, în orașul Chișinău, 18 oameni au decedat, fiind loviți de automobile pe trecerile pietonale. În anul 2015 – 11 persoane au murit pe trecerile pietonale. În 2,5 luni ale anului 2016 au decedat deja 5 persoane.

Conform datelor statistice, municipiul Chișinău, anual, sacrifică pe altarul rutier circa 50 de persoane decedați și vre-o 1200 traumați. Leul face ravagii.

Sigur, putem spune că pietonii îs de vină. Și șoferii. Și mentalitatea. Dar asta nu schimbă cu nimic situația. Și ”șoferii bîdle și needucați fără permise”, și ”pietonii, căscați și needucați care nu știu a trece drumul” și ”mentalitatea” sunt vinovații colectivi, și blamarea lor nu previne repetarea accidentelor.

Mai mult, nici măcar ”poliția” nu este un vinovat concret, pentru că poliția nu poate sta la fiecare intersecție să urmărească cum trec strada pietonii. Nu mai zic de faptul că unica lor inițiativă concretă de pedepsire a șoferilor vitezomani, a fost demolată cu succes de ”avocați” deștepți care știu cum să facem să nu plătim amenzi.

Unica structură care poate și trebuie, concret și fizic să prevină moartea oamenilor pe străzi este Primăria.

Numai primăria poate îmbunătăți infrastructura rutieră și pietonală astfel încît să șoferii să nu poată fizic depăși viteza, iar pietonii să traverseze strada în siguranță (elemente de calmare a traficului).

Numai Primăria poate crea coridoare școlare  pe străzile unde circulă copiii spre și de la școală.

Numai Primăria poate să nu pună peste tot săgeți verzi și sensuri giratorii, pentru că asta înseamnă, automat, viteză.

Numai la inițiativa și cu suportul Primăriei, Inspectoratul Național de Poliție poate crea School Crossing Guards care să ajute pietonii dar și șoferii.

Numai Primăria e în stare să schimbe prioritățile, și în loc de lărgirea străzilor și crearea parcajelor să construiască piste pentru bicicliști, treceri pietonale denivelate, insulițe de refugiu.

Mentalitatea e o problemă. De acord. Dar mentalitatea se schimbă numai în cazul schimbării de comportament, și nu invers. Iar comportamentul e un complex de reacții la factorii din afară. Cum credeți, în care dintre situațiile de mai jos, mentalitatea și comportamentul oamenilor ar fi mai bune?

 

Concluzii

Evident că în contextul unui accident concret vinovat este ori șoferul, ori pietonul.  Dar în context mai larg, al statisticii, vinovat este cel care nu a luat măsurile necesare ca numărul acestor accidente să se reducă din an în an. 

E ușor să dăm vina pe copil, că trecea strada în fugă. Pe părinți, că nu au învățat copilul să treacă strada atent. Pe șofer, că nu avea permis/că era beat/că nu a fost atent.

Pe mentalitate, în genere.  Că așa popor suntem noi și numai la noi se putea întîmpla așa ceva. Dar asta nu va schimba nimic. Nici șoferii, nici pietonii, nici mentalitatea. 

Pietonii sunt ca apa, merg pe unde le este mai comod și mai ușor. Șoferii sunt ca vîntul, viteza lor sporește cu cît drumul e mai drept și au mai puține impedimente. Și numai o infrastructură adecvată poate face apa să curgă pe unde trebuie iar vîntul să sufle așa încît să nu dărîme nimic. 

Iar responsabilitatea pentru infrastructura rutieră și pietonală, pentru securitatea noastră în trafic, noi, comunitatea, am pus-o pe umerii unor oameni speciali, care se numesc funcționarii din Direcția Transport Public și Căi de Comunicație din cadrul Primăriei Chișinău.

Exact, Funcția înseamnă Responsabilitate. Funcționar înseamnă Responsabil.

Dar acești oameni nu sunt deloc responsabili în a reduce numărul de jertfe ale accidentelor rutiere. Acești oameni, chiar și atunci cînd au bani și ar putea reamenaja o stradă ca să o facă mai sigură și mai comodă, preferă să spele niște bani și să lase totul așa cum este

Acești oameni nu se tem de eliberare/demitere din funcțiile lor, pentru că șeful lor, Primarul Acestui Oraș, tot nu se teme de demisie.

Pentru că el știe că oamenii din tribul său nu știu cum să găsească cine e vinovat că leul se plimbă nestingherit prin peșteră. 

 

Please follow and like us:
20

Use Facebook to Comment on this Post