Ce aș face dacă aș fi Primarul orașului Chișinău?

Dacă aș deveni Primarul Chișinăului, în primul rînd, aș face următoarele lucruri:

Pe termen scurt (1 an):

1. Mi-aș forma o echipă. O echipă nu politică ci una de lucru. Un grup de oameni care iubesc acest oraș și care l-ar vrea mai frumos, mai prietenos și mai confortabil. Niște oameni care ar fi de acord să lucreze cu bani puțini, uneori chiar gratis. Oameni care m-ar susține în ceea ce fac dar care ar putea oricînd să imi dea două palme și să mă readucă la realitate dacă aberez. E echipă de oameni care gîndesc la fel ca mine și care nu se tem de greutăți precum salariile mici sau birocrația.

Printre ei trebuie să fie juriști buni, ca să putem cîștiga în instanțele de judecată moldovenești.

Economiști cu viziune, care ar putea face ordine în bugetul municipal.

Specialiști în atragerea investițiilor pentru a găsi investitori locali și străini.

Specialiști-IT care să ne ajute să scoatem Primăria din secolul XIX și să o plasăm în secolul aplicațiilor mobile și al E-serviciilor.

Artitecți, designeri, urbaniști și ingineri cu idei și viziuni moderne.

Artiști: pictori, graficieni, muraliști ca să dăm culoare acestui oraș.

Comunicatori și PR-iși profesioniști care să ne ajute să comunicăm cu cetățenii, cu activiștii și cu presa.

Antropologi, sociologi și psihologi pentru ca să putem studia orașul și oamenii, ca să putem înțelege corect nevoile și așteptările orășenilor.

2. Aș dispune elaborarea unui nou site al Primăriei. Site-ul actual e unul învechit moral și ineficient. Primăria are nevoie de un site care să comunie cu oamenii și să permită recepționarea feedback-ului. Un instrument simplu și clar de informare pentru utilizatori, cu informație updadată la zi și cu o navigare cît mai comodă.

3. Aș începe elaborarea Filosofiei orașului. Împreună cu alți colegi care se pricep la asta, aș elabora și aș pune în discuție Conceptul de Dezvoltare a Orașului – o Constituție a Chișinăului. Un document filosofico-tehnic care ar sta la baza oricărui alt document elaborat pe viitor. Și l-aș propune la vot într-un Referendum local. Acolo aș explica și aș argumenta care sunt scopurile, obiectivele, vectorul și strategia de dezvoltare a capitalei. Și aș propune un plan de acțiuni pe termen scurt, mediu și lung.

4. Aș promova elaborarea unui nou Plan Urbanistic General și a Planurilor Urbanistice Zonale în baza Conceptului General de Dezvoltare.  Aceste documente există, dar în mare parte sunt învechite și nimeni nu le ia în seamă. Niște planuri bine elaborate și asumente de APL, ar servi drept bază pentru oprirea dezmățului în deomeniul construcțiilor în oraș.

5. Aș întoarce trotuarele oamenilor. Aș interzice parcarea pe trotuarele din oraș sub orice formă. Pur și simplu aș dispune instalarea barierelor de protecție, mai ales în sectorul Centru. Aici puteți vedea detalii și argumentare.

6. Aș face o evaluare a tuturor terenurilor și clădirilor municipale și le-aș face publice. Iar înstrăinarea acestora aș face-o pe calea licitațiilor deschise, așa ca bugetul municipal să aibă cît mai mult de cîștigat din vînzarea lor. Pentru că din vînzarea terenurilor trebuie să cîștige orașul, nu consilierii municipali. 

7. Aș invita o echipă de studenți la drept și le-aș da spre analiză toate contractele de arendă și chirie a bunurilor municipale. Studenții ar avea o practică bună iar Primăria – o evaluare gratuită a situației acestor contracte. Ulterior, juriștii Primăriei se vor ocupa de rezilierea contractelor dubioase.

8. Aș crea un Consiliu Consultativ al Primăriei alcătuit din reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și grupurilor civice care să examineze și să avizeze toate proiectele de construcții în oraș. Acesta ar fi primul filtru de epurare a proiectelor care nu corespund principiilor de dezvoltare urbană stabilite în Conceptul de Dezvoltare și Planurile Urbanistice.

9. Aș conserva Centrul Istoric al orașului și aș interzice orice timp de construcție sau demolare, până la elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru Orașul Istoric.

10. Aș elabora o Strategie de identificare, zonare și dezvoltare a spațiilor publice.  Aș dispune identificarea tuturor microzonelor cu potențial de agrement și interacțiune socială: scuarurile, zonele verzi, parcurile mici și mari și le-aș uni într-o rețea și le-aș introduce într-o ”carte roșie” a spațiilor urbane. Chișinăul are nevoie de mai multe spații publice libere de comerț, politică sau automobile, în care oamenii să poată comunica și interacționa. Nu doar clădirile formează orașul ci și spațiile dintre ele.

11. Aș iniția un concurs public și deschis de elaborare a logo-ului și brand book-ului orașului Chișinău. Cu premiere financiară, ca să se poată implica și companiile internaționale specializate în branding.

12. Aș dezvolta o adevărată piață urbană, pentru că PMAN este un platzdarm pentru defilări de tancuri și mitinguri politice, nu o piață orășenească veritabilă. Chiar dacă Ion spune că asta e cosmos, eu cred că e posibil 🙂

Pe termen mediu (2-3 ani):

13. Aș scoate Gara Auto din Centrul orașului și aș muta-o la Botanica, pe Muncești. Pentru că autogara și piața din jurul ei e un cancer al acestui oraș, care crește și se dezvoltă an de an. Piața Centrală ar rămâne doar o piață alimentară, fix în perimetrul predestinat.

14. Aș crea piste pentru bicicliști și le-aș uni într-o rețea mare de piste pentru transport alternativ (biciclete, role, skate-uri) astfel încît un procent cît mai mare de oameni să folosească acest tip de transport pe distanțe mici și medii și să scadă presiunea pe transportul public. Pentru că liniile galbene nu ajută.

15. Aș investi în dezvoltarea infrastructurii pietonale – un oraș are nevoie de trotuare decente pentru pietoni, de treceri pietonale denivelate, de cît mai multe locuri de așezat, de rampe pentru cărucioare, și de stîlpi de delimitare a trotuarelor.

16. Aș institui un sistem de colectare separată a deșeurilor. 60% din deșeurile produse de chișinăuieni pot fi vîndute în afara țării, companiilor care se ocupă de reciclare.

Pe termen lung (4 ani)

17. Aș începe un proces de reformare a Primăriei ca instituție.  Pentru că este evident că actuala structură și organizare a este învechită și ineficientă iar Primăria și managementul serviciilor publice sunt departe una de alta.

18. Aș construi o uzină de prelucrare și ambalare a deșeurilor. Asta ar însemna atît eficiență ecologică cît și investiții și locuri de muncă.

19. Aș demara o reformă totală a sistemului de transport public din oraș care ar presupune dezvoltarea rețelei de troleibuze și aș introduce sistemul de Bus Rapid. Astfel și rutierele vor dispărea singure treptat, pentru că nu vor mai fi rentabile.

 20. Aș stabili o colaborare cu Guvernul și finanțatorii străini pentru dezvoltarea unei șosele de centură a orașului, pentru a scădea fluxul de automobile în oraș și a permite transportului de transit să evite orașul.

21. Aș construi o linie de tramvai pe bulevardul Ștefan cel Mare. Pentru că orașul e văduv fără tramvai. Este o investiție care s-ar recupera din contul fluxului de pasageri și a creșterii turismului. Pentru că un oraș cu tramvai oricînd e mai frumos și mai atractiv decît un oraș fără tramvai 🙂

22. Aș propune o reformă a structurii administrative a orașului care ar presupune recroirea sectoarelor, astfel încît fiecare sector să devină un orășel absolut autonom în cadrul orașului mare. 

****
Evident că lupta cu corupția, transparența, atragerea investițiilor sunt teme importante dar ele sunt tare abstracte. Oamenii care se ascund după astfel de obiective nu prea își imaginează ce acțiuni concrete presupun acestea. Și cînd ajung la guvernare nu prea știu ce să facă. Și acționează haotic și ineficient.

Eu nu voi candida la funcția de Primar în aceste alegeri locale, deși multă lume mă tot împinge spre asta. Candidați sunt destui și fără mine. Știu că unii dintre ei urmăresc acest blog și sper că poate s-or insipra din acest post în crearea programului lor electoral.

Dar eu cred că funcția de Primar în sine nu este foarte importantă. Poți să fii primar și să nu poți face nimic, lucru demonstrat în ultmii opt ani. Pentru că ai nevoie de idei și cunoștințe, de echipă bună atît în Primărie cît și în CMC, dar și de un sentiment profund de dragoste față de acest oraș. Pentru că noi știm că dragostea e mai puternică decît banii 😉

Indiferent de cum se vor termina aceste alegeri, important este să conștientizăm că dincolo de luptele politice stă un oraș. Un organism viu alcătuit din peste un milion de oameni, care așteaptă condiții de viață mai bune.

 

Please follow and like us:
20

Use Facebook to Comment on this Post