Privitul din cosmos ca metodă de gestionare a orașului

Această știre mi-a confirmat încă o dată că autoritățile locale din Chișinău, în activitatea lor, se conduc după principiul ”privirii din cosmos”, pe care eu îl consider absolut greșit și chiar dăunător. 

”Privitul din cosmos” este ceva de genul ista:

Ce lipsește în această poză? Exact. Oamenii. Ei îs în clădiri, în treceri subterane, în automobile. Numai nu în stradă. Pentru că această intersecție este una numai pentru automobile. În schimb e frumos. De la înălțime. 

Dar oare cum se simt pietonii aici? Dar bicicliștii? Cît de mulțumiți sunt șoferii de acest rond? Are oare prioritate transportul public? Le este oare comod pasagerilor din troleibuz care stau în ambuteiaje cînd acest cerc se congestionează?

”Privitul din cosmos” este o abordare care pune în prim plan orice (fotografiile, reportajele TV, actele oficiale, părerea analiștilor, interesele de partid, etc) numai nu oamenii. Este un mod de a soluționa problemele prin îndepărtarea lor fizică sau prin soluții de moment, cu impact negativ pe viitor. Tăierea capului care doare, cum spune Ion Grosu.

***

”Privitul din cosmos” înseamnă prioritizarea problemelor și luarea deciziilor fără cercetare, fără consultare, fără o strategie. Din pod. În urma presiunilor publice. Hodoronc-tronc. ”Pentru că eu cred că e așa”. ”Я артист, я так вижу!”.

Decizia de a elimina rutierele de pe străzile centrale ale orașului nu este decît încă un exemplu de ”privire din cosmos”. Pentru că arată frumos la TV și pe hîrtie. Dar care va fi impactul asupra oamenilor și a orașului?

Nu este nici demonstrat, nici argumentat cum și de ce această schimbare va duce la sporirea securității pasagerilor acestor microbuse. În schimb este clar altceva: transportul public cu microbusele va fi nu doar periculos și incomod, dar și inaccesibil. 

Acum, orășenii vor avea de mers mai mult ca să ajungă la un punct de circulație a microbuselor. Sau vor fi nevoiți să schimbe două-trei microbuse ca să ajungă la destinație. Pentru că autobusele nu vor putea circula pe străzile înguste din centrul orașului (în condițiile parcărilor stihiinice) iar liniile de troleibuse rămân aceleași. 

Comoditatea circulației microbuselor era unicul factor pentru care o parte din orășeni mai circulau cu ele. Pentru că rutele microbuselor erau niște parcursuri vii, apărute de-a lungul timpului, în urma ”observărilor” fluxurilor naturale de călători. Mai pe scurt, rutele de microbuse erau trasate pe acolo pe unde exista necesitate și, respectiv, potențial profit.

Acum, că această comoditate va dispare, oamenii vor avea două soluții: să călătorească mai mult cu troleibusele și autobusele sau cu automobilul propriu. Așa cum sunt prea puține troleibusele și autobusele, factorul lor de încărcare va fi maxim iar comoditatea minimă.

Respectiv, mesajul acestei ”reforme” către cetățeni va fi următorul: ”cumpărați-vă mașini și circulați cît mai mult cu ele!”.  Imaginați-vă că din centrul orașului dispar 800 de microbuse care, atenție, circulă și apar 3-4 mii de automobile care, atenție, staționează. 

În lipsa parcărilor multietajate și a aunui sistem de amendare și evacuare bine pus la punct, în cîteva luni, centrul orașului se va transforma într-o imensă parcare. Dacă mai ținem cont de faptul că urmează să înceapă reabilitarea bulevardului Ștefan cel Mare și a străzii Vasile Alecsandri, atunci proporția fenomenului va fi una catastrofală.

parcari_mega

Faptul că trotuarele din centrul orașului se vor transforma în parcări va fi o lovitură și pentru pietoni, care la rîndul lor vor ave un motiv în plus să folosească transportul privat. Iar cu cît mai multe mașini- cu atît mai multe parcări… și cercul se închide. 

Direcționarea microbuzelor pe străzile mai mici, precum Sciusev sau Cogâlniceanu va omorî definitiv potențialul lor pietonal. Comparați str. Sciusev cu str. Alexandru cel Bun, pe unde deja circulă microbuzele și veți înțelege diferența. 

În acest fel, rezultatul scoaterii microbuzelor va fi doar degradarea definitivă a centrului capitalei și cîștigul transportului privat în defavoarea infrastructurii pietonale. Iar aceasta este  cel mai important lucru într-un oraș modern.

În schimb, dacă vom privi din cosmos, vom avea un centru fără rutiere. Frumos. Așa cum îi place Primarului.

***

Stimate autorități, poate sună banal dar orașul este alcătuit din oameni și ei trebuie să fie principalul punct de referință cînd vreți să faceți ceva. Nu fluxul de transport, nu cifrele de pe hîrtie și imaginile de la televizor și nici părerea analiștilor politici. Ci oamenii. Pietonii. Alegătorii voștri, la urma urmei. 

****

Despre strategia transportului urban am mai scris aici, aici și aici.

Please follow and like us:
20

Use Facebook to Comment on this Post